Strategia de dezvoltare
În continuarea efortului de dezvoltare durabilă a comunei noastre, avem nevoie de unplan de dezvoltare actual, care să vizeze toate domeniile și în care să se regăsească interesele tuturor membrilor comunității, un plan care să canalizeze resursele către acțiuni integrate ce urmăresc progresul social, protejarea mediului, utilizarea eficientă a resurselor umane și naturale în vederea valorificării creative a potențialului comunei
noastre, în beneficiul bunăstării comunei și a cetățenilor săi.
Prezentul document se dorește să reprezinte un document strategic, cu valoare de carta de dezvoltare locală, orientat pe termen mediu si lung, care să pună în valoare elementele de potențial ale comunei, în vederea explorării direcțiilor de dezvoltare în beneficiul cetățenilor, a noilor roluri pe care aceasta poate și trebuie să și le asume la nivel local, județean, regional.
Strategia de Dezvoltare a comunei General Berthelot va fi un document viu, subiect de consultare și adaptabil nevoilor comunității, și va constitui baza dezvoltării planurilor de acțiune pentru administrația publică locală, în vederea prezentării de proiecte în cadrul programelor de finanțare naționale și europene care sprijină dezvoltarea locală.
În calitate de ales și reprezentant al d-voastră, vă mulțumesc pentru sprijinul de care mam bucurat până în prezent și îmi exprim convingerea totală că și în viitor vom forma o adevărată echipa și împreună vom sărbători finalizarea tuturor proiectelor pe care ni leam propus în această Strategie de Dezvoltare Locală.











