Aspecte din comunitate

Comuna General Berthelot

Nu departe de Hațeg, se află o pitorească așezare înconjurată de mai multe masive muntoase, cu un nume oarecum neobișnuit pentru România. Este comuna General Berthelot, o veche localitate care se numea odinioară Fărcădinul de Jos și care poartă acum numele generalului francez Henri Mathias Berthelot, șeful misiunii militare franceze în România în timpul primului război mondial.

publicat: 29-11-2017   utilizator: 32   descarcă albumul  
 

Pe teritoriul acestui sat au fost descoperite mai multe ouă şi fosile de dinozaur

Satul Tuştea s-a ridicat pe urmele unei cetăţi romane, aproximativ între anii 1300 şi 1350. La început satul, atestat documentar în 1360, era format din 14 colibe şi era vestit ca având cei mai buni pomicultori. După mai bine de un secol, în 1462 satul este menţionat în izvoarele scrise sub denumirea de „Thwztya”.

Toponimul a fost explicat ca având sensul de „loc întunecos” derivat din slavonă „tusk”, invocându-se în acest sens şi numele de Tuştiora al unui pârâu de la Hobiceni – Uricani. Pe teritoriul acestui sat au fost descoperite mai multe ouă şi fosile de dinozaur. O parte dintre acestea pot fi văzute în cadrul unei expoziţii permanente, care este deschisă la centrul de formare al adulţilor din General Berthelot. În trecutul nu foarte îndepărtat, ouă şi fosile de dinozaur pitic descoperite la Tuştea şi expuse prin alte locuri au fost furate şi, mai apoi, traficate pe piaţa neagră. O bună parte dintre acestea au fosat recuperate, dar mai sunt, încă, piese de negăsit. (sursa:www.gazetadedimineata.ro)

publicat: 19-01-2017   utilizator: 32   descarcă albumul  
 

Denumire dată în cinstea generalului francez Henri Mathias Berthelot care a fost şeful Misiunii militare franceze în ţara noastră în timpul Primului Război Mondial şi care a fost declarat cetăţean de onoare al României

Generalul Berthelot a fost numit șeful acestei misiuni în 19 septembrie 1916, după ce armata română suferise înfrângerea categorică de la Turtucaia. Generalul și însoțitorii săi au ajuns în România în 15 octombrie 1916, unde au fost primiți cu mult entuziasm de românii descurajați de bătăliile pierdute și priveau cu speranță la ajutorul dat de Franța. Într-adevăr, acest bărbat corpolent și gurmand, calm, optimist și jovial, numit cu simpatie de români „taica Burtălău”, a reușit să reorganizeze și să instruiască armata română, să stabilească strategia acesteia, redând soldaților încrederea de care aveau nevoie. (sursa: www.pressalert.ro)

publicat: 29-11-2017   utilizator: 32   descarcă albumul  
 
actualizat: 29-11-2017   utilizator: 32